Despre Tinder, putem vorbi ore în șir fără pauză dar în cele ce urmează vom face un oarecare rezumat pentru că foarte multă lume cataloghează această rețea de socializare drept un fel de bordel online și nu cred că este tocmai corect. Se spune că dacă vrei să fuți ceva, te duci fain frumos, faci cont pe Tinder, dai 25 de lei/lună dacă vrei un cont Premium (nu e obligatoriu) și începi să dai like într-o parte și alta. Cine te place, cică ar trebui să meargă să se întâlnească cu tine și la final, totul să se termine cu o partidă amoroasă de zile mari. Sincer să fiu, nu înțeleg de unde a plecat toată chestia asta cu sexul pe Tinder și nici nu mă interesează, cert este că foarte multe persoane, inclusiv din străinătate cataloghează această aplicație drept ceva bordel online unde fiecare se fute cu fiecare. Fraților, vă spun un singur lucru: e foarte multă lume sărită de pe fix.
În România cel puțin, în momentul în care cineva află că tu ai cont pe Tinder, imediat spune „Heeei, dar ce cauți tu acolo?” gândindu-se automat că scopul tău este să fuți pe cineva pe-acolo. Mi se pare atât de românesc ce se întâmplă cu acea rețea de socializare care apropo, nu e unica din lume, mai există aplicații asemănătoare chiar și românești: lipicioșii de exemplu. Dacă nu sunteți foarte superficiali mai mult ca sigur veți găsi cu cine să vorbiți pe Tinder, cu cine să schimbați vorbe dacă vă plictisiți, cât despre chestia cu fututul, e ceva destul de josnic.
Vorbesti din perspectiva celui satul care are sigur unde sa isi faca nevoile
Mai intreab si restul femeilor si barbatilor care in viata reala sau in cercul lor social s-au limitat la maximum optiunile si mai vorbim atunci
Stai nemancat vreo saptamana si nebaut vreo 4 zile si mai vorbim atunci
Cam asa si cu sexul si relatiile…e o nevoie de baza…