De ce desprinderea de familie este imperios necesară pentru o viață de cuplu sănătoasă

Am observat în jurul meu faptul că majoritatea cuplurilor care locuiesc cu părinții unuia sau altuia ajung mai devreme sau mai târziu să aibă probleme, relația lor începe să scârțâie. Sunt de părere că aceste cupluri care se mută cu socrii fac o mare greșeală chiar dacă inițial au impresia că fac economie, că e mai bine acolo unde sunt mai multe salarii și așa mai departe. În realitate, apar certurile, invidiile, bârfele, căci la noi la români cam acesta este specificul unei familii.

Desprinderea de familie este imperioși necesară pentru o viață de cuplu sănătoasă. El trebuie să devină independent, să nu mai depindă de mami și de tati, ea la fel, trebuie să devină independentă, să se ducă ambii la serviciu și să învețe să se descurce singuri. Noua generație de tineri cocoliți am impresia că nu va reuși niciodată să se desprindă de familie, sunt oameni care habar nu au să trăiască singuri și sincer să fiu nici nu știu dacă le-ar conveni.

Comoditatea creată alături de părinți poate să distrugă foarte ușor o relație cu partenera de viață. În momentul în care te căsătorești, nu ar trebui să mai existe familia veche, trebuie să ia naștere o familie nouă și atât. Desigur, nu zice nimeni că nu trebuie mers în vizită la părinți sau la socrii. Vizitele sunt chiar recomandate însă nimic mai mult. Viața alături de vechea familie este una foarte comodă iar pentru o căsnicie de durată se recomandă independența.

Reply