Bună întrebare. Nu știu câți dintre voi ați fost vreodată abordați de o femeie, dar dacă s-a întâmplat, mai mult ca sigur ați fost niște norocoși. Femeile nu abordează pentru că de multe ori, ele se cred superioare și fără să cădem în latura misoginismului, o să spunem că 70% dintre acestea au impresia că pot controla un bărbat doar din pricina faptului că au o anumită gaură între picioare.
Ele întotdeauna așteaptă, din ce cauză nu știu, probabil multora le pică o coroană imaginară cum spune și Alexandra Călinoiu pe blogul ei personal.
Femeile nu abordează niciodată bărbații pentru că se consideră niște prințese ale Universului cărora li se cuvine totul. De ce li se cuvine? Nu știu, pentru că au acea gaură între picioare probabil (să nu fim misogini!!!). Multe dintre ele doresc drepturi egale cu bărbații și s-au dat lupte infernale în istoria recentă pentru ca acest lucru să se întâmple, pentru ca femeia să poată ocupa joburi care înainte erau destinate 100% bărbaților și așa mai departe.
Dacă au drepturi egale cu ale noastre, cred că ar avea și îndatoriri egale cu ale noastre, căci nicăieri în lumea asta, drepturile nu vin lipsite de îndatoriri. Atunci, de ce femeile nu se duc niciodată la bărbați să le spună ce simt, atunci când simt ceva? Am avut nenorocul să cunosc anumite femei care nici în ruptul capului nu au vrut să spună ceea ce simțeau, deși lucrurile erau clare, deși ele nu negau atunci când abordam acest subiect… De ce? De ce le este atât de greu femeilor să spună ce simt?
Eu unul, din păcate nu am un răspuns la o asemenea întrebare, chiar mă enervează femeile care se chinuie să țină ascuns un lucru atât de evident. Apropo, să dați click pe linkul de mai sus să citiți și articolul Alexandrei, care mie unul mi-a plăcut foarte mult.
Mă bucur să citesc în legătură cu subiectul abordat de mine. Vezi tu, Alex, uneori suntem prințese de teamă. Cel puțin eu, uneori evit să spun ce simt doar pentru a nu strica cumva relația cu tipul respectiv. E posibil să ne înțelegem bine, să îi spun că îl plac, să se simtă puțin ciudat (nu găsesc un termen potrivit), să se sperie și să păstreze o oarecare distanță. Precum ai observat, eu prefer să spun lucrurilor pe nume și da, după acel articol, mi-am făcut curajul să îi spun ce simt. Răspunsul a fost: “Da, Alexandra. Știu asta.” M-am simțit ușurată și puțin stânjenită. Acum suntem ok. Discutăm despre sesiune. :))
răspunsul ți lai dat singur,ele nu abordează niciodată bărbatul ca se cred (nu sunt ) îngerii pe pământ, ca sunt superioare în totul, și sa îți mai spun ceva, ce am văzut într-o imagine, ele nu ne mai abordează pentru ca deja au un partener al lor ,sunt decât doi : ele și cu figurile lor, de mironosite și atunci noi nu mai avem loc ,am mai spus-o și o repet ori decât ori e nevoie, dar am avut și o surpriza frumoasă (o fată mia confirmat asta ) sfat :dacă abordați voi un bărbat, nu muriți și veți avea poate surprize plăcute, deci la treabă
Niciodată nu se știe ce relatie frumoasa iese