Timișoara este una dintre cele mai dezvoltate regiuni din România din punct de vedere economic. Apropierea față de Vest a avantajat foarte mult această dezvoltare.
După cum știm, ca să ajungi de la vama din vestul țării la București sau la Constanța, cu mașina ori cu camionul, ai nevoie de o zi întreagă din pricina lipsei de infrastructură.
Astfel, companiile care au dorit să rămână în România dar să facă comerț și cu Europa s-au mutat, au înființat sedii, au construit și închiriat hale industriale în vestul țării, în zone precum Timișoara, Arad, Oradea.
Dacă te bate gândul să pui și tu bazele unui business și cauți spații industriale în Timișoara, trebuie să știi că faci o alegere destul de bună.
Dacă ești la prima încercare, cauți o hală în regiune și nu prea știi cum să o alegi, trebuie să respecți câteva repere destul de simplu de înțeles, pe care le vom explica imediat. Vei vedea că e destul de simplu să alegi cea mai bună hală industrială pentru afacerea ta.
Hale industriale de închiriat la Timișoara – cum alegem cea mai bună hală pentru afacerea noastră?
- Accesul – foarte important acest aspect, dacă aveți nevoie de acces pentru camioane trebuie să alegeți o hală industrială care să corespundă acestor cerințe. Drumul până la hală nu trebuie să aibă restricție de tonaj sau pe lățime.
- Dimensiunile – atunci când vine vorba despre alegerea unei hale industriale trebuie să fii foarte atent la dimensiuni, mai ales dacă ai de depozitat utilaje acolo ori, trebuie să depozitezi materii prime care vor fi descărcate prin basculare. Atenție la înălțime.
- Utilitățile – aici ne referim mai bine zis la costurile pentru utilități. Costurile cu răcirea halei sau cu încălzirea ei pe timp de iarnă. Sunt costuri care îți pot da peste cap afacerea destul de simplu. Trebuie să le iei în calcul.
- Prețul chiriei – mare atenție cum semnați contractul de închiriere. În România e la modă sucitul. Te apuci să faci un business apoi când începe să-ți meargă, te trezești că ți se mărește chiria inexplicabil. Această problemă trebuie adresată de la început.
Reply