De câți bani are nevoie o familie pentru a fi fericită?

Este un subiect sensibil pentru că mulți români au impresia greșită că pentru a fi fericit, trebuie să ai munți de bani, trebuie să fii un om bogat. În mod normal și logic, pentru ca o familie să fie fericită, sunt necesare două salarii medii pe economie.

Discutăm despre venituri destul de mărișoare comparative cu cele minime, care permit o rată la casă, o rată la mașină și concedii în zone ceva mai exotice. În România de exemplu, salariul mediu pe economie este undeva la 4-5 mii de lei brut, probabil un 2500-3000 de lei net. Acum, desigur, vor veni mulți care vor spune că o familie care are copii de crescut nu se poate descurca cu 5000 de lei pe lună, că ei vor ce-i mai bun pentru copilul lor și calitatea costă.

Păi dacă e să judecăm așa, eu cred că unii români nu ar fi mulțumiți nici dacă ar avea averea lui Bill Gates, tot nu le-ar ajunge.

Nu știu, în viziunea mea o familie fericită nu este o familie care se lăfăie în bani, e o familie care se descurcă astfel încât să nu îi lipsească nimic din elementar. Pot exista și neajunsuri într-o familie fericită, neajunsuri care sunt însă trecute cu vederea foarte simplu dacă există dragoste și fericire. Dacă fericirea unei familii stă în bani, în lux, în avere, atunci eu nu mai am nimic de spus.

Reply