Deși aparent România nu mai are industrie, numărul societăților comerciale nou înființare crește de la an la an. E drept, puține, eventual sub 1% ajung să aibă o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro, multe rămân în sfera de suficiență, motivul pentru care acestea au fost aduse la viață de către patronii lor a fost să scape din chingile patronatelor.
Cam acesta este nivelul următor și maxim pe care-l poți face ca român în România din punct de vedere profesional atunci când te simți plafonat, atunci când simți că nu mai ai unde să avansezi, atunci când vezi că nu mai găsești un job mai bine plătit decât actualul: să-ți deschizi propria companie. Mulți dintre cei care pun bazele unui business nici nu-și doresc să ajungă la cifre de afaceri foarte mari pentru că sunt conștienți de faptul că odată cu creșterea afacerii, apar și problemele.
E nevoie de personal calificat greu de găsit, responsabilitatea e mult mai mare. Astfel, se mulțumesc să țină afacerile la un nivel sub mediocru, nivel care le aduce însă în prim plan un venit suficient, un venit lunar pe care din păcate nu l-au mai găsit nicăieri, la niciun angajator. Dacă e bine cu acestă plafonare intenționată sau nu, cine știe? Există și multe afaceri care nu evoluează din pricina lipsi de competență a celor care le conduc dar țin să cred că acestea sunt mult mai puține la număr.
Am observat și faptul că în ultimii ani, numărul halelor industriale din jurul capitalei a crescut considerabil. Acum e mai simplu ca niciodată să găsești hale industriale de închiriat în București. E foarte simplu să pui bazele unui business mai ales dacă ești genul de om ceva mai vizionar care știe clar ce are de făcut în viitorul apropiat. În plus, producția în jurul Bucureștiului are foarte multe facilități care permit ulterior o dezvoltare mult mai serioasă a afacerii, dacă asta urmărești, dacă asta ai în plan.
În plus, prețurile pentru aceste chirii sunt mult mai mici decât erau în urmă cu 10-15 ani, sunt mult mai încurajatoare pentru cei care doresc să încerce un business.
Reply