Cu toții ne-am lovit în societate de acei oameni care au pretenția ca ei să fie întotdeauna salutați primii, altfel ei nu zic niciodată nimic, sunt capabili să treacă pe lângă tine ca și cum nu te-ar cunoaște. Așa sunt românii de obicei, pretențioși, dar mai ales aroganți.
Din punctul meu de vedere, referitor la subiectul „cine salută pe cine”, treaba stă în felul următor. Politicos ar fi ca cei mai tineri să salute primii pe cei mai în vârstă, iar dacă avem de-a face cu genul de oameni care nu te bagă în seamă dacă nu-i saluți, aplicăm același tratament.
Dacă aveți de-a face cu oameni care nu salută niciodată primii, dacă sunteți de vârste apropiate, fie ei și vecini, nu-i mai salutați nici voi. Ei nu vă respectă dacă fac acest lucru și drept urmare, nici salutați nu merită.
Acum, voi faceți cum vreți dar din punctul meu de vedere, cei care se consideră superiori, cei care se consideră mai buni și mai importanți decât niște persoane pe care nu le cunosc, nu merită atenție nici măcar dacă vă sunt vecini sau rude.
Reply