M-am uitat puțin prin YouTube Trending și am observat țigănia asta din poză. Și am observat că e pe locul 1. Doamne Ferește… Generațiile de copii care vin din spate, cele care ar trebui să-mi plătească mie pensia, sunt niște generații de imbecili dacă le place așa ceva.
De fapt ce să ne mai mirăm, din moment ce sunt crescuți în casă numai cu Guță, Salam, cocălăreală cât cuprinde, nu e nimic deosebit în faptul că ascultă Abi Talent, că deși comentariile sunt majoritar de hate din partea celor cu mai mult de 1 neuron, văd și like-urile.
Planeta Pământ se duce de râpă fraților, cu noi la bord. Nu știu ce viitor mai are țara asta din moment ce oglinda societății, a tineretului – YouTube – e o cocălăreală totală. Că și ce face Selly și gang-urile astea de gunoieri tot un fel de manele sunt, mai moderne așa.
Mai avem mult de evoluat fraților, foarte mult. Suntem încă la stadiul de vânat șobolani cu arcul prin copaci și la cum arată YouTube Trending de la an la an, parcă tot înspre Epoca de Piatră involuăm. Înainte erau doar manelele, acum e și trapul, și cocălăreala asta țigănească copilărească, și moda cu gang-urile și așa mai departe. Tot mai multe trenduri de 2 lei apar la înaintare și sincer să fiu, nu au cum să asigure evoluție. De fapt stați, că ceva evoluează: cocălăreala și prostia. La alții evoluează inteligența, la noi prostia.
Băi fraților, dacă s-ar înmulți și banii cum se înmulțesc proștii în țara asta, cred că am fi de departe cea mai bogată țară din lume. Sau mai era o vorbă: dacă proștii ar zbura, în România ar fi mereu beznă.
Reply