Divorțurile în România sunt la ordinea zilei din păcate pentru că în ziua de azi cuplurile nu se mai formează după ani de zile de analiză a gradului de compatibilitate. Azi una două, nuntă. Fetele se grăbesc la măritiș de la 20 de ani și este mai mult decât evident faptul că acest tip de relații nu au cum să dureze. Că vorba aia: nu-ți ajunge o viață întreagă să cunoști pe cineva…
Divorțul apare de obicei în primii 10 ani de căsnicie, după ce partenerii sunt ferm convinși că nu-s compatibili și că trebuie să se reprofileze. Cu toate acestea, evenimentul este unul marcant pentru ambele tabere. E destul de dificil să rupi o relație pe care ai încercat să o dezvolți timp de ani buni.
Sentimentele sunt cu atât mai răvășitoare în momentul în care unul dintre parteneri chiar iubește, chiar este îndrăgostit. Dacă mai sunt și copii la mijloc, cu atât mai nasol pentru că ei suferă de departe cel mai mult în urma acestei despărțiri. Dacă ai un prieten care trece printr-un astfel de eveniment neplăcut și vrei să-l susții moral, o poți face cu condiția să fii foarte atent la vorbe.
De fapt, iată o listă de subiecte pe care nu ar trebui niciodată să le aduci în discuție în astfel de situații.
- Copiii – după cum spuneam mai sus, ei sunt cei care suferă cel mai tare
- Denigrarea partenerului – faptul că tu-l faci în toate felurile nu va ajuta cu nimic, din contră, va adânci sentimentul de ură din sufletul celui trădat.
- Averea – divorțul înseamnă de multe ori o luptă orgolioasă pentru o avere. Până la ultima lingură să se împartă? Nici vorbă, e o prostie copilărească.
Reply