Un birou frumos poate pecetlui o afacere de milioane

Am spus de multe ori faptul că încrederea în afaceri este destul de greu de câștigat, mai ales în România, o țară în care există foarte multe țepe, foarte multe păcăleli, foarte multă neseriozitate.

Dacă vrei să ai vreo șansă pe piața din această țară, trebuie să investești masiv în imaginea companiei tale și când spun asta nu mă refer doar la marketing.

De exemplu, locația și felul în care ai amenajat biroul pot să spună multe despre tine și despre compania ta. Acestea pot fi un vot de încredere sau pot să alunge un potențial client.

Astfel, este interesul tău direct să te ocupi de acest aspect și să-ți amenajezi un birou cât mai frumos, cât mai modern, cu mobilier industrial ales cu mult bun gust și făcut pe comandă pentru spațiul respectiv.

În momentul în care un potențial partener de afaceri sau un potențial client vor călca pragul biroului tău, aceștia trebuie să rămână impresionați de trei mari aspecte: bun gust, calitate și viziune modernă, la marginea futurismului.

E foarte important să înțelegem necesitatea unei asemenea investiții pentru că trăim într-o țară în care imaginea poate să vândă destul de bune, cu cât vom avea mai multă grijă de imaginea companiei, cu atât vom reuși să obținem o poziție pe piață mai favorabilă.

Locația biroului este și ea destul de importantă. Nu trebuie să fie neapărat la vedere, dar trebui să fie într-o zonă foarte curată, care să inspire încredere și pozitivitate.

Spațiul biroului, suprafața în metri pătrați trebuie de asemenea să depășească 50 din punctul meu de vedere pentru că e posibil să primești mai mulți parteneri o dată și va fi nevoie de spațiu.

Dacă-i înghesui pe toți într-o cămăruță vei inspira orice numai încredere nu.

De asemenea, trebuie să fii atent și la lumină. Un birou obscur nu va convinge un partener de afaceri să semneze cu tine, așa că trebuie să te asiguri că ai de partea ta cât mai multă lumină naturală.

Eu cred că dacă vei ține cont de aceste sfaturi, vei avea mult succes în afaceri.

Reply