Scrisul de mână poate să scoată în evidență anumite trăsături de caracter, destul de interesant zic eu. Haideți să facem o mică analiză în cele ce urmează, ca să vă lămuriți despre ce este vorba mai exact.
Ce spune scrisul de mână despre tine
Scrisul mare și scrisul mic – oamenii cu personalitate debordantă au obiceiul să scrie mare, în timp ce introvertiții și persoanele timide tind să scrie foarte mărunt. Dacă ai un scris mediu ca dimensiune înseamnă că ești o persoană echilibrată, care se poate concentra foarte bine.
Spațiul dintre cuvinte – oamenii care lasă mai mult spațiu între cuvinte se bucură de libertate și de independență, în timp ce oamenii care scriu destul de adunat, țin să se bucure de compania celor din jur. Scrisul foarte înghesuit scoate în evidență tendința de a te bucura de aglomerații.
Scrisul apăsat – cei care au obiceiul să scrie destul de apăsat, uneori suficient de apăsat cât să crezi că vor trece cu pixul prin foaie, sunt oameni destul de stresați, care țin în ei mânie. Un scris care abia dacă atinge foaia scoate în evidență un caracter sensibil capabil să empatizeze cu cei din jur.
Punctul pe i – un punct pe i pus mai sus decât normal scoate în evidență faptul că există imaginație, în timp ce un punct foarte apropiat de literă ne duce cu gândul la o persoană organizată și atentă la detalii.
Lizibilitatea semnăturii – oamenii care se semnează destul de citeț dau semne de încredere și confort cu propria persoană, în timp ce oamenii care trag o semnătură „de doctor”, denotă intimitate, o persoană care e destul de dificil de citit, de înțeles.
Reply