6 semne că locuiești într-o casă vulnerabilă ce poate fi călcată de hoți

Hoții sunt o mare problemă în România pentru că atât timp cât sărăcia atinge cote maxime iar poliția nu are putere, rămâne să ne cam protejăm singuri bunurile. Putem face acest lucru destul de simplu cu ajutorul unor sisteme de supraveghere DVR sau NVR, după ce identificăm care sunt mai exact vulnerabilitățile locuinței noastre. Am alcătuit aici o listă cu posibile vulnerabilități. Iată care sunt.

6 semne că locuiești într-o casă vulnerabilă ce poate fi călcată de hoți

  1. Ușa de la intrare este veche – trebuie schimbată cu una nouă, metalică, ușă ce trebuie să stea ÎNCHISĂ mereu. Pare ciudat dar jumătate dintre spargerile de locuințe se dau pe ușa principală.
  2. Strada este una întunecată – este clar că hoții vor fi atrași de o asemenea zonă, sunt șanse mult mai mici să fie prinși în momentul în care va fi anunțată poliția.
  3. Ferestrele nu au perdele – foarte important acest aspect pentru că hoții pot vedea lucruri de valoare pe care tu le lași prin casă. Nu puțini au fost cei care au decis să lase bani pe masă, la vedere, apoi s-au trezit peste noapte cu casa spartă de hoți. Trebuie să te protejezi un pic mai mult.
  4. Ai vecini foarte băgăcioși – nu e bine să-i bagi pe toți în casă ori în curte. Deși este un mod de viață care poate fi caracterizat drept antisocial, e mai sănătos.
  5. Statutul social – dacă întreaga comunitate știe că ai bani, un job bănos, că ai câștigat la Loto sau ceva de genul, din start locuiești într-o casă destul de vulnerabilă.
  6. Pozele din vacanță – ai obiceiul să-ți postezi online aventurile din concediu? Mai gândește-te. Hoții vor știi că 1. ai bani și 2. că nu ești acasă. Se întâmplă des spargeri în locuințele celor plecați în vacanță.

Reply