Medicina a evoluat destul de mult în ultimii ani pe toate ramurile, inclusiv pe parte de stomatologie. Implanturile dentare considerate cândva niște intervenții dificile și foarte costisitoare, astăzi nu numai că se pot face mai simplu și mai ieftin, dar mai vin la pachet cu o serie de avantaje destul de interesante care încurajează destul de mult acest gen de soluție. Cu toții ne dorim un zâmbet perfect și de multe ori, un implant dentar poate să fie soluția perfectă. Totuși… Un implant dentar presupune și dezavantaje/riscuri, așa că în cele ce urmează vom trece în revistă atât avantajele cât și dezavantajele unei astfel de operațiuni, destul de „la modă” în ziua de azi.
Cele mai importante avantaje ale unui implant dentar
- Rezistență în timp – în funcție de tipul implantului, acesta poate să reziste chiar și 20 de ani fără nici cea mai mică problemă. Atât timp cât implantul nu este supus unor șocuri nelalocul lor, va sta acolo.
- Un zâmbet perfect – implanturile dentare arată exact ca dinții naturali, și se simt la fel. Greu de tot să faci diferența. Cine dorește un zâmbet perfect clar are nevoie de un implant dentar de calitate.
- Confort sporit – o soluție alternativă pentru implanturile dentare ar fi protezele, niște lucrări mobile care presupun mult disconfort pe viitor. Implantul dentar stă fixat la locul lui fără să fie nevoie de altă intervenție.
- Utilitate maximă – lipsa dinților din gură ori existența unor dinți/măsele aflate într-o stare de degradare destul de avansată vă împiedicau să mâncați cum trebuie. Implantul dentar vă readuce masticația la 100%.
- Compatibilitate – materialele folosite pentru implanturile dentare sunt acceptate de organism. Un implant dentar nu va fi respins, discutăm despre o soluție 100% funcțională.
- Costuri corecte – deși prețurile par destul de mari, comparativ cu avantajele aduse sunt destul de bune. Dacă mai punem la socoteală și faptul în România cabinetele stomatologice practica prețuri mult mai mici pentru implantologie față de celelalte state membre UE, suntem puși în fața unei soluții destul de practice.
Care sunt dezavantajele/riscurile unui implant dentar?
- Durerile de după intervenție – fiind vorba despre o operație, despre inserare de metal în organism, o să fie niște mici inconveniente precum durerea. Aceasta poate fi ținută sub control prin medicație.
- Îngrijirea sănătoasă a implantului – îngrijirea implanturilor dentare trebuie făcută cu atenție sporită atât acasă cât și la stomatolog. Vor fi necesare vizite profilactice periodice la medicul stomatolog.
- Bruxismul – sau scrâșnitul din dinți – una dintre cele mai întâlnite boli dentare din lume. Bruxismul poate să pună în pericol implantul dentar. Există soluții, dar este totuși un risc ce trebuie luat în calcul.
- Trebuie renunțat la fumat – cei care doresc implanturi dentare trebuie să se lase de fumat. E clar că toxinele + stomatologia/medicina în general nu au cum să aibă un rezultat pozitiv.
Acestea sunt cele mai importante avantaje / dezavantaje unui implant dentar. Discutăm despre o soluție stomatologică ultramodernă, capabilă să vă redea atât funcționalitatea masticației, cât și încredere în propria persoană. Un zâmbet perfect este absolut necesar în contextul actual al societății și poate fi obținut relativ simplu.
Reply