Construcția unei relații ia destul de mult timp, iar menținerea ei de la distanță poate să fie de multe ori un dezastru. Cel puțin asta ne povestesc exemplele din societate. În ultimii ani însă, cercetătorii au colectat niște date destul de surprinzătoare. Nu numai că relațiile la distanță funcționează, dar sunt mai sănătoase decât cele de proximitate în care partenerii se văd zilnic.
În 2015, la Universitatea Queen’s, cercetătorii au studiat 1142 relații. Toate cuplurile aveau vârste cuprinse între 21 și 29 de ani, iar 30% dintre parteneri erau la facultate, 77% heterosexuali. Rezultatele au demonstrat faptul că oamenii implicați în relații la distanță raportează același nivel de intimitate, comunicare, implicare, satisfacție sexuală și stare generală de bine.
„Se pare că din cauza distanței, oamenii comunică mai mult și mai bine. Dacă locuiți împreună, poți să treci cu vederea unele detalii importante pe care nu le mai discuți și astfel se ajunge în situația în care nu vă cunoașteți reciproc suficient. Dacă sunteți la distanță însă, din cauza acestei bariere, apare nevoia de comunicare amănunțită” spune Vinita Mehta, psiholog din Washington D. C.
Când creierele noastre sunt expuse repetitiv acelorași oameni sau situații, apare rutina și începem să trecem cu vederea micile plăceri de zi cu zi. Atunci când apare un stimul nou precum distanța, simțurile noastre se ascut și lucrurile devin mai interesante. În relațiile la distanță partenerii nu se satură prea repede unul de celălalt așa că situația poate semăna cu o lună de miere prelungită.
Deocamdată, niciun studiu nu a relevat cât anume un cuplu aflat la distanță poate menține relația stabilă, dar anumite momente din viață pot influența acest lucru. De exemplu, un cuplu format în facultate care are acum parteneri aflați la distanță pentru a-și urma carierele va manageria acest fenomen total diferit de cuplurile care au pornit din start o relație la distanță.
Reply