Primele contraceptive pentru bărbați urmează să intre pe piața din Statele Unite undeva în jurul anului 2020 (nu mai e mult până atunci, aproape 3 ani), o veste destul de bună pentru femeile care doresc să aibă alături bărbați mult mai responsabili în ceea ce privește controlul fertilității. Desigur, e o veste bună pentru doamne cu condiția ca bărbații să și ia aceste contraceptive pentru că potrivit unui sondaj de opinie al ErEd, din 1000 de americani și europeni, doar 3 din 10 inși ar accepta să ia așa ceva. De ce? Cică din cauza creșterii în greutate, a schimbărilor bruște de stare, a lipsei de energie și așa mai departe. Dacă bărbații nu sunt interesați de contraceptive, ar trebui să se gândească la femeile care trec prin aceleași probleme din cauza acestor pastile.
Și dacă vă gândiți că s-ar putea să vină momente în care bărbații ar vrea să aducă pe lume copii, nu mică să vă fie mirarea când o să vă spun că 26% dintre aceștia ar fi de acord să aducă pe lume copii în locul partenerelor. Surprinzător sau nu, mai de grabă nu, o treime dintre bărbații care ar fi de acord să nască în locul femeilor sunt implicați într-o relație stabilă, pe când doar 1 din 5 bărbați solo ar accepta acest lucru.
Reply