Auzim deseori în jurul nostru despre cupluri care se ceartă, se despart, apoi după ceva timp se împacă și decid să reia relația. Evident, multora li se pare o prostie chestia asta pentru că într-o relație, ruptura odată produsă, lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel. Atunci, apare inevitabil întrebarea dacă merită împăcarea? Se mai poate lipi relația care a fost cândva?
Din punctul meu de vedere clar nu. O relație odată distrusă, nu se mai poate remedia. E ca și cum ai sparge un glob din sticlă specific pomului de Crăciun. Îl lipești tu cu ce-l lipești dar urmele tot se văd, acel glob nu va mai fi niciodată ca nou iar în momentul în care va fi zdruncinat ceva mai serios, din nou se va sparge. Așa e și cu relația, odată ruptă rămân răni, amintiri neplăcute care nu se uită.
Cei care încearcă să lipească relațiile nu fac altceva decât să se afunde în amărăciune și în deznădejde pentru că cel care a greșit o dată va greși și a doua oară. Exact ca în cazul femeilor bătute. Cea care a fost bătută o dată va fii bătută și a doua oară. Dacă mai punem la socoteală și proverbul că lupul își schimbă părul dar năravul ba, e clar că oamenii nu se schimbă peste noapte.
Dacă vreodată ai senzația că merită efortul de a te întoarce la ea, deși v-ați certat și v-ați despărțit, gândește-te de două ori. Adu-ți aminte de exemplul cu globul din sticlă ce se poate lipi dar se căruia i se observă spărturile ulterior. Nu are rost să te afunzi într-o relație care nu-ți garantează siguranța, stabilitatea, încrederea. Nu e nici o șmecherie să te împaci doar ca să ai motiv de despărțire.
Reply