De ce ne este rușine să alintăm, să fim afectuoși?

Am observat că foarte mulți bărbați se feresc să alinte, se feresc să facă un compliment iubitelor dacă în apropiere mai sunt și alți oameni care ar putea să-i audă. De ce le este rușine bărbaților să alinte? Ei bine, cred că ar trebui să ne aducem aminte un pic de copilărie ca să răspundem la această întrebare, copilărie în care băieții nu voiau nici în ruptul capului să pupe fete. Pentru ei, era ceva rușinos, înjositor. Erau linii trasate foarte clar de către părinți: băieții se joacă cu băieții cu mașinuțele și fetele cu fetele cu păpușile. Erau practic două lumi total diferite și diametral opuse. Problema este că atunci se înfiripă în subconștient ideea de rușine pentru a-ți exprima afecțiunea pentru o fată, fată e ulterior devine adolescentă, și într-un final femeie.

Da, cred că bărbații în toată firea se rușinează atunci când sunt nevoiți să-și exprime afecțiunea în public pentru că așa au fost croiți încă de mici. Modul în care creștem, copilăria ne marchează și ne modelează uneori fără să ne dăm seama. Și chestia asta cu pupatul fetelor în copilărie = rușine o vedem numai în România. În țările Europene sau în Statele Unite, copiii nu sunt împiedicați să-și arate emoțiile. Sunt lăsați să se joace la olaltă, să se simtă unul pe celălalt, sunt chiar încurajați să aibă iubite încă de la grădiniță ceea ce mi se pare ceva super mișto. Bine, „iubite” cu ghilimelele de rigoare bineînțeles dar mă refer că există alt mod de a crește un copil în străinătate iar străinii odată ajunși la maturitate, sunt capabili să-și manifeste afecțiunea pentru cineva fără să se rușineze.

Nu trebuie să vă fie rușine că iubiți pe cineva, că vă place o anumită fată…

Reply