Am auzit adesea despre cupluri în care unul dintre parteneri calcă strâmb (de obicei bărbatul) dar care reușesc cumva să remedieze problema și să redevină one big fucking family. Ei bine, eu unul nu cred în asemenea povești. Nu cred că o femeie care este înșelată poate să treacă în adevăratul sens al cuvântului cu vederea așa ceva. La fel și un bărbat care vine într-o seară de la muncă și își găsește femeia în pat cu altcineva. Cum să poți să treci cu vederea așa ceva? Ar însemna să accepți faptul că tot ce ai trăit până în acel moment nu a fost altceva decât o minciună, că acea persoană nu te-a iubit niciodată. Nu ai cum să înșeli atunci când spui că iubești pe cineva. Gândurile tale sunt doar într-o anumită direcție atunci.
Pentru că ultimulgentleman.ro este un site destinat bărbaților, o să discutăm despre situația în care femeia înșală dar repet, asta nu înseamnă că bărbații nu o pot face. În cazul în care ești bărbat și ai descoperit faptul că femeia te înșală sau te-a înșelat în trecut, e clar că nu mai merită a doua șansă. Degeaba te hazardezi cu soluții care implică multă iertare. Tu nu vei ierta niciodată acea femeie și vei ajunge să te îndoiești de ea pentru tot restul vieții. În plus, dacă a făcut-o o dată ce te face să crezi că nu o va face și a doua oară? A mai promis o dată că-ți va fi infidelă ție și doar ție așa că nu cred că este cazul să-ți faci iluzii. Orice relație în care se constată infidelitate trebuie să se destrame, clar.
Reply