Ce spune despre ea faptul că are blog?

Ai cunoscut o fată care are blog? Super! Eu unul am o părere foarte bună despre fetele care pierd vremea cu așternutul gândurilor online și veți vedea imediat de ce. De fapt, cred că orice gentleman ar trebui să aibă alături o bloggeriță, o femeie care are un nivel de inteligență destul de ridicat, o femeie manierată care are bun simț și nu numai.

Ce spune despre ea faptul că are blog?

  1. Este o fată cu o inteligență peste medie. Dacă în ziua de azi, majoritatea fetelor au drept ocupație principală sclifositul în poze pentru selfie sau comentatul pe Facebook la comentarii super inteligente de genul „Frumoasă” sau „Super frumoasă”, trebuie să știi că încă mai există femei care știu să scrie și să citească. Chiar dacă peste 50% dintre fetele cu cont de Facebook în România sunt analfabete, există și fete care au o pasiune pentru scris, cu toate că pare o anomalie.
  2. Este o fată foarte sinceră. Cu toate că nu mulți puteți crede că mai există fete sincere în ziua de azi, una care-și spune gândurile public nu are cum să se ascundă de voi. Îi va fi mult mai simplu să vă povestească una, alta, lucruri ce în alte cupluri reușesc să destabilizeze relația sau chiar să o destrame. Veți reuși din punctul meu de vedere să aveți parte de o relație mult mai frumoasă dacă ea are un blog pe care-și scrie din când în când gândurile sau impresiile.
  3. Este o fată care acceptă critica. Din păcate, în ziua de azi nu mulți sunt cei care pot accepta să fie criticați. Un blogger însă, va fi obișnuit cu chestia asta pentru că oamenii nu-i vor comenta întotdeauna de bine ceea ce scrie. Dacă iubita ta este bloggeriță vei putea să îi spui unele lucruri pe care altă femeie le-ar digera foarte greu.

Reply