E atât de dificil în ziua de azi să găsești o femeie specială, încât de multe ori ai impresia că este misiune imposibilă. Ei bine, nu este chiar așa dar vei avea nevoie de mult mai multe încercări prin care va trebui să treci până să găsești pe cineva cu adevărat special. Cum poți face asta? Cum poți să-ți dai seama de la prima întâlnire dacă ai de-a face cu o femeie specială sau nu?
Foarte simplu: du-i o floare și urmărește-i reacția. Mă bazez pe tine că ești capabil să surprinzi o reacție, altfel nu ai nici o șansă. Trebuie să te duci cu o floare astfel încât să nu te vadă de la depărtare, abia când ești lângă ea o scoți de sub haină și i-o întinzi. Apoi, urmărește-i privirea, o să-ți dai seama dacă este bucuroasă, plăcut surprinsă sau dezamăgită. Dacă este bucuroasă și vezi în ochii ei o bucurie sinceră, atunci vei știi cu siguranță că este o femeie specială. Dacă pe fața ei se citește nimicul sau chiar ești luat la rost că te prezinți cu un asemenea obiect, nu are rost să-ți faci speranțe.
Eu înțeleg foarte bine pe cei care doresc să cunoască femei speciale, cu toții suntem sătui de fițe și de bășini și de femei închipuite care se cred super importante și consideră că li se cuvine Luna de pe cer doar pentru că arată bine. E ok să arăți bine dar nu este cel mai important aspect. Pe lângă frumusețe mai contează și inteligența, caracterul, pasiunile pe care le ai. Așadar, dacă vrei să vezi cu cine ai de-a face, fii cât mai demodat la prima întâlnire. Și cât mai surprinzător dar simplu.
Reply