Prea puțini oameni își manifestă aprecierea sau mulțumirea față de persoanele cu care au intrat în contact și de la care au primit ajutor într-o formă sau alta. Se întâmplă de multe ori ca tu să fii cel care ajută pe cineva și să nu primești nici măcar un „mulțumesc”, nici măcar unul spus cu jumătate de gură. Acesta este rezultatul proastei creșteri, lipsei celor 7 ani de acasă. Așa cum copiii nu mai sunt educați de către părinți să-și salute vecinii atunci când se joacă pe la scara blocului, aceștia nu mai sunt educați nici să împartă, nici să mulțumească, nici să se poarte cuviincios de față cu alți copii.
Efectele acestei proastei creșteri le vedem cu toții astăzi când observăm că nimeni nu-și mai manifestă aprecierea în momentul în care sunt ajutați. Nu contează cu ce sunt ajutați, cu bani, cu muncă, etc. Ei nu vor schița nici măcar un gest. Nu știu cât de greu trebuie să fie să-ți manifești aprecierea față de cineva căci eu fac treaba asta zilnic dar așa am fost obișnuit. Poate că pentru cei prost crescuți este ceva echivalent cu pierderea coroanei de regi închipuiți, coroană pe care au căpătat-o de la „mami și tati” încă de când „lucrau la buzunarul părinților”.
Într-o societate în care predomină normalitatea, adică bunul simț, întotdeauna trebuie să mulțumești celui care te ajută. Este un semnal cum că tu îți manifești aprecierea pentru efortul depus și cred că este un gest destul de uman. Nu mai uman față de cel care a pierdut timpul ajutându-te, dar suficient de uman cât să demonstreze că ești om, că ai suflet și bun simț. Voi de ce credeți că există tot mai mulți tineri capabili să afișeze apreciere în momentul în care sunt ajutați?
Reply