Se spune că dragostea nu are limite și că se poate înfiripa la orice vârstă, însă cum rămâne cu acele cazuri în care între cei doi care alcătuiesc cuplul, există o diferență foarte mare de vârstă? Cele mai dese cazuri sunt ale cuplurilor formate din bărbat foarte în vârstă și o tinerică abia trecută de majorat (Monica Columbeanu). Evident, aici nu este vorba despre dragoste, nimeni nu-și poate imagina cum ar putea o tânără care se gândește și vede doar frumusețe, să se mărite cu o persoană de vârsta tatălui sau bunicului său? Evident, discutăm despre o relație în care dragostea nu are nici un cuvânt de spus, o relație bazată pe bani și avere, cum e mai rău.
Următorul exemplu care-mi trece prin minte este cel format dintr-un bărbat matur și o copilă, ceva de genul DJ Boroș, care la 40 de ani are o iubită de 15 ani. Evident omul a fost acuzat de pornografie infantilă și pedofilie și multe alte chestii nasoale pentru care a fost băgat în pușcărie. Din nou, avem de-a face cu discrepanțe foarte mari între vârstele celor ce alcătuiesc cuplul și evident, nu există dragoste. Poate că o fată de 15 ani poate să se îndrăgostească de cineva de 40 dar nu știu în ce circumstanțe.
Nu în ultimul rând, trebuie să discutăm despre un cuplu format dintr-un tânăr de 20 și un pic de ani și o femeie de +40. Ei bine, în acest caz poate să existe atracție, pentru că femeile trecute de 40 de ani dacă se îngrijesc, pot să fie încă foarte frumoase. Cred că este genul de cuplu pe care eu unul l-aș putea trece cel mai simplu cu vederea dintre cele 3 modele prezentate în acest articol.
Tu ce crezi? Poate să existe dragoste în momentul în care există o diferență mare de vârstă?
Reply