Într-o societate normală optimismul și pesimismul nu ar trebui să existe. Cele două sunt niște simple concepte inventate de noi oameni prin care să putem explica o stare de spirit generală a noastră. Optimismul are legătură cu partea plină a paharului, sau cel puțin așa se spune. Un optimist va continua să vadă lucruri bune în absolut orice, indiferent cât de mult suferă.
Pesimistul în schimb, vede partea goală a paharului. Oamenii care sunt pesimiști sunt oarecum mai rezistenți la dezamăgiri pentru că ei oricum nu au speranțe prea mari. Cred că să fii pesimist nu e chiar așa de rău pentru că până la urmă dezamăgirea este cea de care toată lumea fuge. Pesimistul o digeră pur si simplu ca pe oricare altă stare. Pentru un pesimist, o dezamăgire nu îl face să tresară.
Dar cât de mult contează optimismul, sau pesimismul? Din punctul meu de vedere, optimismul te poate ajuta să ai mai multă încredere în tine și implicit, având mai multă încredere în tine, abordezi lucrurile un pic altfel. Pesimistul este cel care adesea se dă bătut fără să încerce măcar. Cam asta este diferența dintre optimism și pesimism. Optimismul te ajută să învingi o problemă, dar pesimismul te ajută să digeri mai simplu și fără implicații un eșec.
De ce oamenii au o problemă cu pesimiștii? Păi pentru că în general nu pot să-i înțeleagă. Pesimismul este o urmare a câtorva eșecuri pe o anumită nișă dacă nu în viață în general. Societatea a avut dintotdeauna o problemă cu a înțelege pe cel diferit, pe cel care are o problemă pentru că România ultimilor 26 de ani s-arăcit, oamenii nu mai au suflet sau interes să înțeleagă.
Reply