Când e momentul potrivit să o ceri în căsătorie?

Căsătoria, ultimul pas pe care o relație trebuie să-l treacă. Este ultimul mare hop din viața a doi tineri ce decid să meargă pe același drum cu acte în regulă. Știu, există foarte mulți oameni care consideră că e suficient concubinajul dar acum să fim serioși, căsătoria este ultima frontieră și examenul suprem al maturității. Căsătorie înseamnă stabilitate și viitor din punctul meu de vedere, punctul de întemeiere a unei familii. Copiii sunt foarte importanți iar căsătoria este primul pas în crearea unui mediu propice apariției un copil, chiar dacă în ziua de azi se fac copiii apoi se trece pe la starea civilă.

Dar când e momentul potrivit pentru o cerere în căsătorie? Că am mai discutat noi despre vârsta potrivită unei căsătorii, însă nu am prea discutat momentul. Momentul în care tu, bărbat și gentleman îți iei inima în piept și o ceri în căsătorie pe aleasa inimii tale trebuie să vină după ani buni de cunoaștere și de conviețuire. Căsătoria nu va avea viitor și uneori nici temei dacă se înfiripă la doar o lună de zile de la momentul în care cunoști femeia respectivă pentru prima dată. Știu, în ziua de azi toată lumea se grăbește, toată lumea vrea să întemeieze familii dar uită un lucru esențial: o familie nu va dăinui peste decenii dacă nu există compatibilitate și sentimente sincere.

O lună de zile, 3 luni de zile, 6 luni de zile, nici măcar 2 ani nu sunt suficienți pentru a putea spune că ai reușit să cunoști o persoană. Prin popor există o vorbă care spune că nu-ți ajunge o viață să cunoști o persoană, așa că nu cred că ar mai trebui să discutăm despre perioade infime de genul câteva luni sau 1 an poate doi. Momentul potrivit pentru a o cere în căsătorie trebuie să vină după mult timp de când ai cunoscut-o, trebuie să vină doar atunci când vei fi absolut sigur că va spune un DA sincer. În momentul în care există îndoială, va exista cu siguranță și despărțire.

De fapt, fiecare va știi în sufletul lui când este momentul potrivit să-și ceară femeia în căsătorie. Ochii sufletului o să-l vadă și dacă există maturitate va exista și viitor. Din păcate, generațiile tinere din ziua de azi se maturizează foarte târziu și astfel apare divorțul înainte să existe fericire adevărată. Și din păcate nu sunt doar vorbe filosofice…

Reply