Divorțul nu este acel eveniment pe care să-l dorești nici măcar dușmanilor. Cu toate acestea, se întâmplă și se întâmplă destul de des în România ultimilor ani atâta timp cât tinerii se căsătoresc fără să se cunoască. Ei se aleg pe baza unei atracții primare care dispare treptat până nu mai rămâne nimic. Astfel, se întâmplă destul de des să auzim de divorțuri apărute la 2-3-5-7 ani de la căsătorie.
Cei care se despart se despart de obicei cu circ, se ceartă ca chiorii și vor să împartă în mod egal până și ultima lingură, dacă ar putea să ia unul coada și altul căușul acelei ultimi linguri, ar fi perfect. Ei bine, acest circ mizerabil nu pot să-l înțeleg.
Pe cine avantajează orgoliul acesta prostesc și mentalitatea „Să iau eu doar să nu-i rămână lui!” Nu am putut niciodată să pricep. Înțeleg că uneori apare frustrarea asta de genul că rămâi după 5 ani de căsnicie fără nimic, dar până la urmă rămâi fără nimic pentru că nu ai nimic.
Atunci când ajungi să împarți mobila din casă cred că oricum a fost o căsnicie departe de prosperitate iar cei care fac chestia asta din ambiție prostească nu sunt altceva decât niște răutăcioși. Cum să stai să împarți lingurile? E ceva foarte rușinos după părerea mea mai ales că se face prin tribunal…Și într-un final care este avantajul? Că ajungi să cheltui pe proces mai mult decât plătești pe acele obiecte? De-o lingură stai?
Cei care fac asemenea divorțuri răsunătoare, cu împărțirea super egală a lucrurilor din casă sunt din punctul meu de vedere niște măscărici. Dacă lumea ta se oprește la o lingură și un dulap, nu e nimic de capul tău. Cât timp și nervi pierzi cu prostiile astea, clar poți face altceva mult mai productiv.
Reply