Am spus de multe ori faptul că persoanele cu dizabilități nu sunt respectate în România, nu au fost și nu vor fii vreodată pentru că românii au prea multă nesimțire în ei și prea puțin bun simț, prea puțin altruism.
Peste tot pe unde te duci vezi acele rampe ridicole pe care patronii de magazine și directorii de instituții le fac de frica legii, pe care nici măcar alpiniștii nu ar putea să urce, ce să mai zici de o persoană în căruciorul cu rotile? Toate parcările hipermarketurilor din România au locurile destinate persoanelor cu handicap ocupate de niște nesimțiți cu mașini scumpe dar lene mare.
În alte linie de idei, nimeni nu dă doi bani pe accesul persoanelor cu handicap în țara asta. Dacă ai nevoie de acces personalizat, ascensoare, platformă pentru persoane cu dizabilități trebuie să te descurci singur și din fericire poți face asta cu ajutorul celor de la MP Ifma.
Este vorba despre o firmă care se ocupă de accesul simplificat în societate al persoanelor cu handicap, cu o experiență de peste 55 de ani de activitate. Cred de fapt că sunt cam singurii care oferă asemenea servicii în România, nu am mai auzit și de alții și dacă vă veți uita pe site-ul lor veți vedea faptul că fac lucruri de calitate.
Dacă aveți nevoie de o platformă pentru persoane cu dizabilități sunt sigur de faptul că veți putea găsi o finanțare via un ONG sau ceva proiect personal, există posibilitatea să cumpărați și din România asemenea echipamente, nu mai trebuie să le vânăm pe cele din străinătate chiar dacă acelea sunt ceva mai ieftine.
Sunt mai ieftine dar sunt mai folosite, nu cred că se compară cu lucrul nou, nu? Eu zic faptul că este genul de investiție care merită mai ales că este vorba despre niște echipamente pentru care se oferă și service, deci nu veți avea probleme cu ele în momentul în care se vor defecta.
Știu că este o adevărată tragedie în momentul în care persoanele cu dizabilități cumpără echipamente din străinătate și acestea se defectează, nu are cine să le repare. Dacă totul este din România, nu vor fi asemenea probleme.
Reply