Cât de mult ți-o dorești? Ce ești în stare să faci pentru ea ca să te merite?

Mă uit în jur și constat faptul că există un dezinteres total pentru a cuceri o femeie. Bărbații din ziua de azi se mulțumesc cu atât de puțin… Cunosc o mână de oameni care a fi capabili să treacă prin Furcile Caudine pentru a convinge o femeie că sunt demni de a o avea. Povesteam într-un articol trecut despre faptul că 90% dintre bărbați doresc o femeie dar nu au ce să-i ofere. Și nu mă refer aici la bani sau case sau lucruri materiale, ci la respect, ajutor necondiționat, multă iubire, atenție, etc. Bărbații din ziua de azi au impresia că merită să aibă o femeie doar pentru că arată bine.

Nu, ca să ai o femeie alături de tine trebuie în primul rând să o meriți. Ea te va accepta numai dacă dai dovadă de maturitate, de capacitatea de a fi atent cu ea, de respect, dacă o ajuți atunci când are nevoie și se simte descurajată și așa mai departe. Dacă îți dorești o anumită femeie suficient de mult, cu siguranță îi vei oferi tot ce are nevoie. Dacă o vrei doar ca distracție, te vei opri să consideri că e de ajuns să îți arăți mușchii sau frumusețea pentru ca ea să te accepte… Un gentleman nu-și va afișa niciodată mușchii, poartă un costum de domn și fizic și psihic.

Foarte mulți bărbați vin de la țară cu mentalitatea asta atât de greșită, conform căreia femeia trebuie să fie supusă, că ei sunt mari scule în bascule și că femeile trebuie să-i accepte doar pentru că există și pentru că sunt mai puternici. E o dovadă clară a primitivismului existent în societatea contemporană. O femeie în mod normal nu te va accepta alături fără argumente solide de cât în momentul în care este narcisistă sau materialistă. Altfel, nu ai avea nici o șansă.

Dacă ți-o dorești cu adevărat, fii pregătit să lupți pentru cea, va fi cel mai aprig război pe care l-ai dus vreodată.

2 Comments - Add Comment

Reply